top of page

Pomi plantați de Ziua Gărzii de Mediu-2009

Ziua Garzii de Mediu a fost marcata, la Slatina, prin demararea unei campanii de plantare de pomi in muncipiu, numita “Milioane de copaci. Milioane de oameni”. Actiunile, organizate de Garda de Mediu Olt, in colaborare cu Asociatia Prietenii Omului – Umanism Cultura, Directia Silvica Slatina, Agentia de Protectie a Mediului (APM) Olt si Primaria Slatina, s-au finalizat cu plantarea a 130 de copaci pe strada Banului din municipiu.


Solul pe care s-au facut plantarile este degradat, iar actiunea de ieri a urmarit, pe langa marirea suprafetelor verzi din oras, si evitarea posibilelor alunecari de teren. Potrivit presedintelui Asociatiei Prietenii Omului, Claudia Pitei, la plantare au participat peste 70 de elevi, ecologisti voluntari ai asociatiei si scolari de la Colegiul Economic “PS Aurelian”, Grupul Scolar Industrial Metalurgic si Colegiul Tehnic “Ion Mincu”, dar si prefectul Daniel Sarpe. Copiii au fost insotiti si ajutati de cadre didactice.


Totodata a fost lansat si concursul “Gardianul Mediului”. “La acesta vor participa Garda de Mediu si elevii claselor I-IV, V-VIII si IX-XII din judetul Olt, alaturi de cadrele didactice. El va dura doua luni si are ca tematica realizarea de desene si fotografii legate de mediu. Lucrarile premiate vor folosi la realizarea unor calendare, iar premiile constau in sepci si tricouri inscriptionate cu «Gardianul Mediului»”, a spus Aura Mandache, purtatoarea de cuvant a Garzii de Mediu.

Dintre toate păcatele omului, cel mai detestabil rămâne nepăsarea și indiferența omului față de suferințele și durerile celor din jurul lui. 
Dăruind în educație ajutăm viitorul
bottom of page