Colegiul Tehnic “Ion Mincu” din Slatina pregăteşte în clipa de faţă, în premieră în România, o revistă şcolară naţională a elevilor, pe teme de ecologie şi tehnică, care se va numi “Revista naţională Eco-Tehnic”.
Presedintele Asociatiei “Prietenii Omului – Umanism, Cultura”, Cornelia Pitei, impreuna cu o parte dintre voluntarii ONG-ului pe care acestia il reprezinta si-au prezentat, saptamana trecuta, o parte din activitatile intreprinse in primul semestru al acestui an.
Anul 2011 este Anul European al Voluntariatului. Acesta este un prilej de a aduce în atenţie activitatea de voluntariat care pune în practică valorile europene ale solidarităţii, toleranţei şi diversităţii, aducând beneficii atât persoanelor care se implica voluntar, cât şi comunităţilor în care acestea trăiesc. „Asociaţia -Prietenii Omului – Umanism, Cultură- a alocat susţinerii activităţilor Anului European al Voluntariatului 2011 o serie de activităţi. Primul proiect este denumit -Vreau să fiu un bun creştin-. În cadrul acestui proiect am lansat campania filantropică -Dar din Dar se face Rai- pentru copiii din mediul rural. Alături de voluntarii noştri şi oamenii de bine am reuşit la începutul acestui an să strângem 507 pachete cu îmbrăcăminte, jucării şi încălţăminte. Beneficiari au fost cei din Ghimpeţeni, Tătuleşti, Parohia Izvorul din Găneasa, Şcoala Generală Coşoveni din Dolj şi Parohia Cireaşov.
În aprilie am strâns 350 de pachete. Acestea au fost distribuite sărmanilor din Parohia Poboru, Şcoala Generală Izvoarele şi Şcoala Generală din Alimăneşti. Voluntarii sunt cei din Şcoala Generală -Eugen Ionescu- Slatina (prof. Urâtu Ştefan şi înv. Popa Luana); Şcoala Generală -Vlaicu Vodă- (înv. Cioabă Virginia şi înv. Filip Emilia) şi cei din Şcoala Generală Nr.5 Slatina (prof. Bobaru Ileana)”, a declarat Cornelia Pitei. Preşedintele Asociaţii „prietenii Omului – Umanism, Cultură” a mai vorbit şi despre Proiectul „Carte cinste cui te-a scris si celui ce te dăruieşte”.
În cadrul acestui proiect la începutul acestei luni, 2.000 de volume de cărţi urmează să fie donate pentru înfiinţarea unei biblioteci publice comunale acolo unde nu există. Voluntari în acest proiect au fost profesorul Ion Scorbureanu Ion de la Colegiul Economic „P.S.Aurelian”, prof. Ileana Bobaru – Şcoala Nr. 5 Slatina şi Virginia Cioabă şi Emilia Filip Şcoala „Vlaicu Vodă” Slatina. Un alt proiect la fel de important este Campania „Agent Ecolog Voluntar de Mediu”, în parteneriat cu Garda Naţională de Mediu. În acest context Comisariatul Judeţului Olt îşi propune să contribuie la scăderea numărului de agresiuni asupra mediului în judeţul Olt, prin invitaţia cetăţenilor să semnaleze „crimele ecologice”. În cadrul acestui proiect vor avea loc o serie de activităţi pentru instruirea Agenţilor Ecologi Voluntari de Mediu de către Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţului Olt.
De asemenea, Asociaţia „Prietenii Omului – Umanism, Cultură”, formată dintr-un grup de 100 de voluntari, vor organiza o serie de activităţi ce vin în sprijinul comunităţii locale. Cei 100 de voluntari vor contribui la ecologizarea spaţiilor verzi din municipiul Slatina.